OVERLOAD — Eveniment invite only
Ediția OVERLOAD 2026 a reunit 709 jucători din țară și din străinătate, care, timp de 39 de ore, au transformat această experiență într-una memorabilă și au ridicat standardele evenimentului la un nou nivel.
Dress code-ul a fost, și de această dată, bazat pe sistemul de banderole, păstrând identitatea vizuală și atmosfera specifică OVERLOAD.
Ca în fiecare an, cele mai mari provocări au fost cele logistice. Ne-am concentrat pe amenajarea zonelor de traversare a cursului de apă, construirea și extinderea drumurilor de acces, organizarea transportului în bază și asigurarea unor condiții cât mai bune de igienă în teren.
Obiectivele principale — HQ DR, HQ PA, Fort, DOM1 și DOM2 — au fost individualizate și fortificate, iar centrele de comandă (HQ) au fost construite direct în joc, contribuind la realismul și intensitatea experienței.
Zona centrală a găzduit satul și zona de catering, devenind punctul principal de interacțiune și socializare.
Noutatea ediției OVL2026 a fost construirea satului civil în zona centrală. Acesta a prins viață prin personaje precum Cartelul, Șerifii, Guvernatorul, barmanul, preoții, vrăjitoarele, inginerii, judecătoarea, bijutierul și multe altele. Toate acestea au dus componenta LARP la un nou nivel și au amplificat considerabil experiența de joc.
Pentru confortul participanților, parcarea a fost amenajată în apropierea zonei de check-in și a fost supravegheată pe întreaga durată a evenimentului.



