După analize atente și deliberări serioase, vă anunțăm că evenimentul sportiv de airsoft OVERLOAD (R) Turning Point – 2020 va fi amânat din motive obiective, pentru riscuri pe care nu le putem mitiga suficient. Condițiile instabile actuale și restricțiile oficiale impuse pun sub semnul întrebării dacă în septembrie, la data programată și anunțată, evenimentul poate avea loc din punct de vedere legal.
Chiar si daca vor fi permise evenimentele cu peste 500 de participanți, timpul rămas pentru organizarea acestuia nu va fi suficient. Punem pe primul loc sănătatea și securitatea participanților, așa cum am arătat în edițiile anterioare, precum și calitatea jocului, însă în condițiile actuale practic toate aceste obiective pot fi periclitate de factori externi.
Decidem astfel amânarea evenimentului OVL – Turning Point pentru anul 2021, având încredere că astfel vom putea gestiona siguranța jucătorilor și calitatea jocului la standardul pe care îl cerem de la evenimentul Overload.
Privim împreună cu optimism spre toamna anului 2021. Așteptăm să ne revedem cu toții sănătoși, responsabili și cu chef de joc!

Overload Crew